OFERTĂ LA SCAUNE DE BIROU ERGONOMICE
Expiră în:
10% DISCOUNT LA MODELE SELECTATE
   phone ico   0745.599.121 Programul de astăzi al Serviciului de asistență clienți: 08:00-17:00
Toate produsele
Produse cu livrare rapidă
Oferte
Programul de astăzi al Serviciului de asistență clienți: 08:00-17:00
Termeni și Condiții

Termeni și Condiții – MOBILA24.RO S.R.L.

Vă rugăm să citiți cu atenție următoarele dispoziții, împreună cu cele precizate în Politica de retur, Politica de Confidențialitate și Politica privind modulele cookies, deoarece acestea se aplică de fiecare dată când navigați Website-ul nostru, când plasați o comandă sau când interacționați cu noi, în orice alt mod.

Capitolul I – Dispoziții generale

1. Înțelesul unor termeni

1.1. Termenii folosiți în continuare, dacă nu rezultă altfel din context, au următorul înțeles:
Noi/Societatea/Operatorul înseamnă: MOBILA24.RO S.R.L., societate cu răspundere limitată organizată și funcționând conform legilor din România, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J40/2191/2023, având sediul social în Str. G. Dem. Teodorescu nr. 11-13, Parter, Sp. Birouri 2, Sector 3, București, România, și numărul de identificare fiscală RO47583970, cont bancar RO79BUCU1051304269144RON, deschis la Alpha Bank, capital social: 120.000 Lei, cu datele de contact: e-mail: office@mobila24.ro, telefon: 0745.599.121;
Dumneavoastră/Clientul/Utilizatorul înseamnă: persoana fizică sau juridică ce accesează și utilizează Website-ul sau achiziționează Produsele prezentate de Societate;
Website-ul înseamnă: pagina de internet disponibilă la adresa: https://www.mobila24.ro/, împreună cu toate subpaginile sale;
Produse/Bunuri înseamnă: produsele de mobilier, accesoriile de casă, împreună cu celelalte produse prezentate pe Website de către Societate, pe care puteți să le achiziționați prin intermediul Website-ului, plasând o comandă în acest sens;
Termeni și Condiții înseamnă: toate dispozițiile prezentate în cadrul acestei pagini ce se aplică relației dintre Societate și Dumneavoastră, atunci când accesați sau utilizați Website-ul ori când achiziționați Bunurile de pe Website;
Contract la distanță înseamnă: contractul încheiat între Dumneavoastră și Societate, prin intermediul Website-ului, în urma plasării unei comenzi și a confirmării acesteia, având ca obiect achiziționarea Produselor prezentate pe Website;
Consumator înseamnă: orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale;
Agenți Economici înseamnă: orice persoană fizică sau juridică care nu intră în categoria de Consumator, cum ar fi, cu titlu de exemplu, persoanele care acționează în cadrul activității lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale (persoane fizice autorizate, societăți, profesii liberale și alții asemenea);
Politicile GDPR înseamnă: Politica de confidențialitate ce poate fi accesată la https://www.mobila24.ro/art/25/politica-confidentialitate și Politica privind modulele cookies ce poate fi accesată la https://www.mobila24.ro/art/23/politica-cookies;
Politica de retur înseamnă: Politica ce descrie condițiile în care aveți dreptul de a vă retrage din Contractul la distanță, respectiv dreptul de a returna Produsele urmând să vă fie restituite sumele de bani achitate în vedere achiziționării Produselor. Politica de retur poate fi accesată la https://www.mobila24.ro/art/26/politica-retur;
ANPC înseamnă: Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, cu sediul în Bd. Aviatorilor nr. 72, Sector 1, 011865, București, website: https://anpc.ro/contact/;
ANSPDCP înseamnă: Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu sediul în Bd. G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, 010336, București, website: https://www.dataprotection.ro/?page=contact&lang=ro;
• Autorizații - CERTIFICAT CONSTATATOR nr. 44127 din 03.02.2023, eliberat la 07.02.2023 de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București (pagină 1, pagină 2).
Obiect de activitate (coduri CAEN pentru care Societatea este autorizată):
- la sediul social:
-- 4759 Comerţ cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat şi al articolelor de uz casnic n.c.a., în magazine specializate,
-- 4789 Comerţ cu amănuntul prin standuri, chioşcuri şi pieţe al altor produse,
-- 4791 Comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet.
- la terți:
-- 4649 Comerţ cu ridicata al altor bunuri de uz gospodăresc,
-- 4665 Comerţ cu ridicata al mobilei de birou,
-- 4789 Comerţ cu amănuntul prin standuri, chioşcuri şi pieţe al altor produse,
-- 4791 Comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet,
-- 4799 Comerţ cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor, chioşcurilor şi pieţelor.
• Puncte de lucru ale Societății - Societatea nu își desfășoară activitatea la alte adrese decât cea a sediului social.

2. Aplicabilitate Termeni și Condiții. Forță obligatorie

2.1. Acești Termeni și Condiții, împreună cu Politica de retur și Politicile GDPR, se aplică tuturor raporturilor desfășurate între Dumneavoastră și Societate, în special atunci când navigați și utilizați Website-ul sau când plasați o comandă cu privire la Produsele Noastre.

2.2. Astfel, în măsura în care navigați și utilizați Website-ul sau în măsura în care plasați o comandă referitoare la Bunurile oferite prin intermediul Website-ului, înțelegeți și acceptați că raportul dintre dumneavoastră și Societate va fi supus acestor Termeni și Condiții, Politicii de retur și Politicilor GDPR, dispozițiile prezentate având forță juridică obligatorie. În termeni juridici, prin utilizarea Website-ului sau prin plasarea și confirmarea unei comenzi, între Dumneavoastră și Societate se încheie un contract al căror dispoziții contractuale este dat de conținutul acestor Termeni și Condiții, Politicii de retur, Politicilor GDPR și a dispozițiilor legale ce se aplică în completare.

2.3. În măsura în care nu sunteți de acord cu acești Termeni și Condiții, cu Politica de retur sau cu Politicile GDPR, vă rugăm să nu mai utilizați Website-ul și să nu plasați o comandă în legătură cu Produsele prezentate pe acesta.

2.4. Totodată, prin utilizarea Website-ului sau prin plasarea unei comenzi, declarați că îndepliniți condițiile legale pentru emiterea unui consimțământ valabil și că nu există niciun alt impediment legal care să vă împiedice în încheierea prezentului contract. Societatea nu își asumă nicio răspundere în cazul în care informațiile furnizate de Dumneavoastră nu sunt corecte.

2.5. În sensul dispozițiilor menționate mai sus, dacă sunteți cetățean român, vârsta la care puteți, de principiu, emite consimțământul în mod valabil este de 18 ani. În cazul în care nu sunteți cetățean român, este necesar să verificați în legislația de naționalitate condițiile în care puteți emite un consimțământ valabil, înainte de a utiliza Website-ul sau de a plasa o comandă.

Capitolul II – Achiziționarea Produselor și comunicările comerciale (Newsletter)

3. În măsura în care doriți să achiziționați Produsele nu este necesar să vă înregistrați un cont, este suficient să selectați Produsul dorit și să urmați instrucțiunile de pe Website în vederea plasării comenzii.

3.1. În măsura în care ați fost de acord cu primirea de comunicări comerciale din partea noastră (oferte, promoții și altele asemenea), aveți posibilitatea de a opta pentru a nu mai primi astfel de comunicări, urmând pașii indicați în e-mailurile transmise de Noi (accesarea link-ului dedicat acestei opțiuni din comunicările transmise), sau ne puteți contacta direct în acest sens, prin unul dintre mijloacele de contact disponibile. Dacă ne contactați prin e-mail, opțiunea dumneavoastră va fi înregistrată într-un termen estimat de 3 zile lucrătoare.

Capitolul III - Produsele

4. Produsele prezentate pe Website

4.1. Produsele prezentate pe Website sunt comercializate de Societate. Principalele caracteristici ale Produselor, împreună cu prețul aferent, eventualele reduceri promoționale, cantitatea disponibilă (stocul) și orice alte costuri sunt menționate în paginile de prezentare ale acestora sau pe pagina de comandă, după adăugarea produselor în coșul de cumpărături. În măsura în care aveți nevoie de informații suplimentare cu privire la Produsele comercializate, le puteți solicita la adresa de e-mail office@mobila24.ro sau la numărul de telefon de contact.

4.2. De asemenea, trebuie să aveți în vedere că imaginile afișate sunt cu titlu de prezentare astfel că, în unele cazuri, pot exista și unele diferențe de culoare, accesorii, aspect și altele asemenea între imaginele afișate pe Website și Produsele livrate.

4.3. În cazul unor erori (inclusiv de introducere a datelor, tehnice sau altele asemenea) cu privire la informațiile afișate în legătură cu Produsele de pe Website, cum ar fi cele referitoare la caracteristicile, prețul, reducerile aplicabile, garanțiile acordate, cantitatea disponibilă (stocul), costurile și altele asemenea, Societatea își rezervă dreptul de a nu da curs comenzilor plasate, inclusiv în cazul în care a fost transmisă inițial o confirmare automată cu privire la plasarea comenzii.

4.4. În cazul menționat mai sus, Societatea vă va informa în cel mai scurt timp cu privire la imposibilitatea de a da curs comenzii plasate, într-un termen de maximum 15 zile de la plasarea acesteia. În acest sens, în cazul în care ați achitat contravaloarea Produselor, Societatea o să vă solicite, prin informarea în cauză, indicarea unui cont bancar în care să vă restituie suma achitată sau indicarea unui alt mijloc prin care să procedeze la această restituire.

Capitolul IV – Modalitățile de plată. Facturare. Încheierea Contractului la distanță. Livrarea. Garanții

5. Plata

5.1. Prețul Produselor este afișat în integralitate (cu toate costurile aferente) pe pagina de prezentare sau pe pagina de comandă, după adăugarea produselor în coșul de cumpărături. Prețul Produselor include TVA, în cotă de 19%.

5.2. Produsele pot fi achitate, de regulă, online prin card bancar (procesator PayU), prin ramburs la curier, sau ulterior plasării comenzii, prin ordin de plată (transfer bancar) pe baza unei facturi proforme emise de Societate. De asemenea, în cazurile confirmate de Societate, plățile pot fi efectuate și ulterior livrării produselor, prin ordin de plată (transfer bancar). Cu toate acestea, în situația în care sunt comandate anumite Produse (cum ar fi cele voluminoase / cu greutate mare - peste 30 kg, sau cele fragile / ușor deteriorabile), este posibil ca Societatea să fie nevoită să apeleze la o firmă specializată de transport care să livreze aceste Produse pe palet / paleți. În aceste situații, opțiunea de plată ramburs (în numerar, la livrare) nu este disponibilă. Astfel, în situația în care este vorba despre astfel de Produse ce necesită un transport specializat, Societatea vă va contacta, prin unul dintre mijloacele de comunicare disponibile, comunicându-vă acest lucru și faptul că este necesar ca plata să fie efectuată în avans, pe baza facturii proforme emise de Societate.

În situația în care alegeți opțiunea de plată prin Ordin de plată (OP), veți primi, prin e-mail, factura proformă în vederea efectuării plății. După efectuarea plății, este necesar să transmiteți dovada acesteia la adresa de e-mail: office@mobila24.ro. Alte detalii cu privire la modalitățile de plată le puteți obține prin parcurgerea procesului de plasare a unei comenzi.

5.3. Factura aferentă achiziției va fi comunicată pe e-mail. Totodată, o puteți solicita expres și la adresa de e-mail: office@mobila24.ro, urmând să vă fie comunicată prin e-mail la adresa indicată de Dumneavoastră. Aveți obligația de a ne furniza informații corecte necesare emiterii facturii fiscale. În cazul în care a existat o problemă cu accesarea sau transmiterea facturii, vă rugăm să ne contactați prin unul dintre mijloacele de contact, astfel încât să remediem situația și să transmitem factura. Vă rugăm să aveți în vedere cu ocazia plasării unei comenzi faptul că Produsele se livrează exclusiv pe teritoriul României.

6. Comenzile

6.1. Pentru a achiziționa Produsele este necesar să transmiteți o comandă în acest sens, urmând instrucțiunile din secțiunea de pe Website dedicată acestui subiect. Termenul de livrare este prezentat în cadrul paginii de comandă, acesta putând să sufere modificări în situații excepționale (sărbători legale, zile libere etc.).

6.2. După selectarea Produselor dorite și finalizarea comenzii, veți primi o confirmare electronică sau telefonică cu privire la plasarea comenzii la adresa de e-mail sau la numărul de telefon indicat de Dumneavoastră. Confirmarea plasării comenzii nu echivalează cu acceptarea acesteia de către Societate. Astfel, ulterior plasării comenzii și primirii mesajului în acest sens, Societatea urmează să vă transmită un e-mail ori SMS separat privind confirmarea comenzii, împreună cu eventualele informații referitoare la statusul acesteia. Mesajul privind confirmarea comenzii reprezintă acceptarea de către Societate a comenzii plasate. În ipoteza în care, cu ocazia plasării comenzii de către Dumneavoastră, au existat unele erori de afișare cu privire la prețul prezentat sau cu privire la disponibilitatea acestuia (stocul), Societatea își rezervă dreptul să nu accepte comanda, informându-vă în acest sens, conform clauzei de mai jos.

Prin urmare, după confirmarea comenzii (acceptarea acesteia), urmează să primiți o informare cu privire la predarea Produselor către curier.

6.3. În cazul în care, după plasarea Comenzii, se constată că Produsele comandate nu se mai află în stoc sau a existat o eroare cu privire la afișarea informațiilor pe Website, Societatea nu va putea da curs comenzii Dumneavoastră, transmițându-vă în acest sens o informare prin unul dintre mijloacele de contact disponibile. Astfel, Societatea își rezervă dreptul de a efectua unele verificări ulterioare cu privire la existența Produselor comandate pe stoc și cu privire la inexistența unor erori referitoare la informațiile afișate pe Website, în legătură cu Produsele comandate. În termeni juridici, transmiterea confirmării de plasare a comenzii nu reprezintă și confirmarea comenzii de către Societate, respectiv nu reprezintă încheierea Contractului la distanță.

6.4. După încheierea Contractului la distanță, în condițiile descrise mai sus, Societatea are dreptul să denunțe contractul, fără să poată fi obligată la plata daunelor-interese, în cazul în care: a) se constată că datele introduse de Dumneavoastră cu ocazia plasării unei comenzi sunt eronate/incomplete și astfel nu se poate da curs livrării Produselor; b) nu a fost acceptată plata cu cardul pe care ați efectuat-o, fiind refuzată de banca emitentă a cardului sau de către procesatorul de plăți cu care Societatea se află în colaborare; sau c) nu a fost creditat contul Societății, în cazul plății prin ordin de plată (transfer bancar). În aceste cazuri, Societatea vă poate informa cu privire la aceste aspecte. În aceste situații orice obligații asumate în temeiul Contractului la distanță vor fi desființate.

6.5. În măsura în care constatați că datele introduse în secțiunea dedicată comenzii sunt eronate, puteți să procedați la rectificarea acestora prin ștergerea și introducerea informațiilor corecte, atâta timp cât nu ați plasat comanda. După plasarea comenzii, eventualele erori cu privire la adresa de livrare sesizate de dumneavoastră sau cu privire la cantitate pot fi rectificate, dacă ne contactați telefonic sau prin intermediul adresei de e-mail: office@mobila24.ro. Totodată, după plasarea comenzii, anularea comenzii poate fi solicitată doar prin intermediul adresei de e-mail menționate anterior sau la numărul de telefon indicat.

6.6. După plasarea și confirmare comenzii, nu veți primi o copie de pe acești Termeni și Condiții, parte integrantă din contractul de vânzare încheiat cu Dumneavoastră. În acest sens, vă recomandăm să vă descărcați o copie de pe Termenii și Condițiile aplicabile Contractului la distanță, disponibili pe Website, de la momentul plasării comenzii. Trebuie să aveți în vedere că puteți folosi Termenii si Conditiile în această copie exclusiv în vederea probării Contractului la distanță încheiat între Dumneavoastră și Societate.

6.7. Contractul la distanță se încheie în limba română, pe o perioadă determinată, respectiv pe perioada necesară executării obligațiilor de livrare a Produselor, încasare a prețului și, dacă este cazul, acordarea garanțiilor legale.

6.8. De asemenea, aveți posibilitatea de a comanda Produsele prezentate pe Website și telefonic. În acest caz, detaliile comenzii vor fi preluate de către personalul nostru telefonic iar Dumneavoastră veți primi e-mail-ul de confirmare a comenzii, acesta fiind momentul încheierii Contractului la distanță.

7. Livrarea Produselor

7.1. Produsele comandate vor fi livrate prin intermediul societății de curierat partenere sau, în cazul anumitor Produse (cum ar fi cele voluminoase / cu greutate mare - peste 30 kg, sau cele fragile / ușor deteriorabile), pe paleți, prin societăți de transport specializate (companie de logistică). Prețul aferent transportului, dacă este cazul, este afișat pe durata procesului de comandă.

7.2. Având în vedere specificul Produselor, livrarea la adresa indicată nu include și transportul acestora în locuința / imobilul Dumneavoastră. Astfel, înțelegeți și acceptați că Produsele sunt livrate exclusiv până la adresa unde se află imobilul, transportul acestora în locuința / imobilul Dumneavoastră nefiind inclus, în special în cazul Produselor livrate pe paleți, prin intermediul societăților de transport specializate (companiei de logistică). În situația în care imobilul Dumneavoastră se află într-un complex / bloc de apartamente / condominiu, livrarea se va efectua până la adresa complexului / condominiului în cauză, ci nu până la apartamentul Dumneavoastră.

7.3. Comenzile vor putea fi expediate prin intermediul firmei de curierat sau al societății de transport specializate (companiei de logistică) pe întreg teritoriul țării. Produsele nu vor fi livrate în afara României. Termenul de livrare este estimat și va fi prezentat pe pagina de comandă.

7.4. În cazul în care nu aveți calitatea de Consumator și, cu ocazia livrării, refuzați primirea Produselor sau nu sunteți la adresă, înțelegeți și acceptați că, în situația în care Produsele nu au fost achitate, Societatea vă poate solicita să suportați contravaloarea transportului (dus-întors), având în vedere că Societatatea a suportat costurile de transport (dus-întors) iar Dumneavoastră nu v-ați îndeplinit obligația de a prelua Produsele livrate. În această situație, Societatea vă poate solicita să suportați contravaloarea transportului. În situația în care Produsele au fost achitate în integralitate în avans și, cu ocazia livrării, nu vă îndepliniți obligația de a prelua Produsele, trebuie să aveți în vedere că Dumneavoastră vă revine obligația, ulterior, de a lua legătura cu firma de curierat / societatea de transport specializată pentru preluarea Produselor de la aceștia.

7.5. Cu ocazia livrării Produselor prin intermediul firmei de curierat, aveți obligația de a verifica integritatea coletelor în care sunt transportate Produsele. Dacă veți constata că este afectată integritatea coletelor (există perforări, rupturi sau altele asemenea), aveți obligația de a refuza primirea coletelor cu indicarea acestui motiv și, totodată, obligația de a efectua unele poze cu starea coletului (în special unde prezintă deteriorări) în care să se poată observa și AWB-ul aferent (lucru necesar pentru a putea confirma faptul că este vorba despre coletul transmis de Societate). Pozele urmează să le transmiteți Societății pentru a vă putea pregăti pentru livrare un colet nou.

În situația în care ați acceptat recepția coletelor, deși acestea prezentau urme de deteriorare, aveți obligația de a fotografia coletul înainte de despachetere și în timpul despachetării (în care să se poată observa și AWB-ul aferent), pentru a putea arăta faptul că Produsele au fost avariate pe durata transportului, ci nu ulterior, în situația în care și Produsele din colet sunt detriorate / avariate. Pe baza pozelor efectuate în condițiile menționate anterior și a Produselor deteriorate, Societatea va putea da curs unei cereri de reparare / înlocuire a Produselor. În absența efectuării pozelor în condițiile descrise, este posibil să nu se poată dovedi faptul că Produsele au fost deteriorate pe durata transportului și astfel să nu se poată recupera paguba de la transportator, situație în care există riscul ca Societatea să nu poată da curs unei eventuale cereri de reparare / înlocuire a Produselor. Aceasta deoarece nu s-ar putea stabili faptul că Produsele au fost avariate pe durata transportului, ci nu ulterior livrării.

7.6. Cu ocazia livrării Produselor prin intermediul firmei de transport specializate (companiei de logistică), aveți obligația de a verifica integritatea paleților livrați, pe care sunt transportate Produsele. Astfel, înainte de despachetarea paleților, dacă veți constata că este afectată integritatea ambalajului (există zgârieturi, perforări, rupturi sau alte deteriorări), aveți obligația de a efectua poze cu starea coletului (în special unde prezintă deteriorări). Pozele urmează să le transmiteți Societății pentru a vă putea pregăti ulterior piese de înlocuire. În absența acestor poze, efectuate înainte de despachetara coletelor, este posibil ca Societatea să nu poată da curs unei eventuale solicitări de reparații / înlocuire a pieselor detriorate, neavând dovada faptului că deteriorările s-au produs pe durata transportului, ci nu ulterior.

7.7. În cazul existenței unor neconformități la livrare, conform punctelor 7.5 sau 7.6 de mai sus, vă rugăm să ne transmiteți sesizarea dumneavoastră în termen de cel mult 2 zile de la data livrării, însoțită de fotografiile și informațiile menționate la punctele anterioare. Sesizarea trebuie transmisă în scris la adresa office@mobila24.ro sau prin intermediul aplicației WhatsApp, la numărul 0745.599.121, și trebuie să aibă atașate pozele și informațiile menționate.

Netransmiterea sesizării în termenul indicat poate determina respingerea unor reclamații viitoare cu privire la neconformitatea Produselor, acestea fiind prezumate a fi livrate în mod conform, fără vicii aparente.

8. Garanția legală privind conformitatea și calitatea Produselor acordată Consumatorilor

8.1. Dacă aveți calitatea de Consumator, beneficiați de unele garanții în legătură cu Produsele comercializate de Societate, în condițiile prevăzute de lege și descrise în continuare.

8.2.Societatea își asumă să vă livreze Produsele în conformitate cu Contractul la distanță. Astfel, Societatea își asumă să livreze Produsele în conformitate cu descrierile și caracteristicile prezentate pe Website. În măsura în care considerați că Produsele achiziționate nu corespund cu informațiile prezentate, vă rugăm să ne contactați în cel mai scurt timp, la coordonatele indicate pentru contact, pentru a clarifica situația.

8.3. Descrierile, caracteristicile și orice alte informații în legătură cu Produsele comercializate de Societate le puteți cerceta în cadrul paginilor de prezentare a Produselor.

8.4. Fără a aduce atingere altor clauze menționate în Termeni și Condiții, în cazul în care constatați o lipsă de conformitate în privința Produselor livrate, aveți dreptul de a ne solicita înlăturarea acestor neconformități, fără ca Dumneavoastră să suportați vreun cost suplimentar, sau aveți dreptul să beneficiați de o reducere corespunzătoare a prețului sau de desființarea (rezoluțiunea) Contractului la distanță încheiat cu privire la Produsele neconforme.

8.5. În cazul Consumatorilor, pentru Produsele de folosință îndelungată, perioada de garanție este de 2 ani de la data livrării Produselor. Pentru Produsele de ocazie termenul de garanție este de 1 an. Cu toate acestea, pentru anumite Produse, Societatea poate acorda o perioada de garanție de 3 sau 5 ani, dupa caz. Mai multe informații privind garanția produselor regăsiți în cadrul paginilor de prezentare a acestora sau, dacă este cazul, în documentele pe care le primiți odată cu Produsele.

8.6. Pentru acordarea garanției este necesar ca neconformitatea să fi existat la momentul livrării Produselor. Garanția legală nu acoperă situații în care neconformitatea a apărut ulterior momentului livrării Produselor, în conformitate cu art. 9 din OUG nr. 140/2021. Astfel, în toate cazurile, este necesar să respectați cu strictețe prevederile art. 7.5 și 7.6 de mai sus. În caz contrar, este posibil să nu beneficiați de garanția legală, dacă neconformitatea a apărut ulterior momentului livrării Produselor (ci nu pe durata transportului sau anterior acestui moment).

8.7. Condițiile în care Consumatorul va putea obține o reducere corespunzătoare a prețului sau desființarea (rezoluțiunea) Contractului la distanță sunt prevăzute de art. 13 și art. 14 din OUG nr. 140/2021.

8.8. În vederea acordării garanției, este necesar să ne contactați pe e-mail sau să completați formularul disponibil la adresa: https://www.mobila24.ro/product-complaint-generator și să ne transmiteți Produsele, împreună cu toate accesoriile aferente (dacă este cazul). Totodată, pentru a putea identifica achiziția efectuată și a acorda astfel garanția aferentă, este necesar să prezentați o copie de pe factura fiscală pe care ați primit-o în urma achiziției Produsului. Neprezentarea facturii poate determina respingerea cererii de acordare a garanției. După primirea cererii de garanție, Societatea vă va contacta în vederea stabilirii modalității de preluare a Produselor. Totodată, după transmiterea solicitării de acordare a garanției, puteți opta pentru transmiterea Produselor care prezintă defecte, împreună cu documentele necesare pentru identificarea comenzii, la sediul Societății.

Garanția nu este acordată pentru Produsele care prezintă defecte fizice vizibile, cum ar fi lovituri, crăpături, ciobiri, componente arse, șocuri mecanice și altele asemenea sau pentru neconformitățile cauzate de supunerea Produselor la tratamente chimice, variații mari de temperatură sau presiune, manipulare incorectă și altele asemenea. În măsura în care Produsele au ajuns la Dumneavoastră însoțite de anumite instrucțiuni de întreținere, este necesar să respectați aceste instrucțiuni.

8.9. Vă rugăm să consultați dispozițiile legale sau să ne contactați în acest sens, în măsura în care doriți să aflați mai multe detalii în legătură cu aceste garanții sau dacă doriți să vă exercitați aceste drepturi.

8.10. În măsura în care doar o parte dintre Produsele comandate prezintă neconformități, garanția legală privind conformitate va fi exercitată numai cu privire la acestea.

8.11. Totodată, unele dintre Produsele comandate pot fi însoțite și de un certificat de garanție. Pentru exercitarea dreptului de garanție acordat vă rugăm să consultați conținutul acestuia și să ne adresați o cerere în acest sens la adresa de e-mail indicată.

8.12. Dacă nu aveți calitatea de Consumator, înțelegeți și acceptați că nu beneficiați de garanția legală cu privire la Produsele vândute. În aceste cazuri, dacă Produsele vin însoțite de un certificat de garanție, condițiile de acordare a garanției sunt menționate în acesta. Vă puteți exercita drepturile în conformitate cu condițiile prevăzute în certificatul de garanție, contactându-ne la adresa de e-mail sau prin formularul indicate anterior, urmând ca Societatea să vă contacteze și să vă ofere instrucțiunile necesare. În procesul de acordare a garanției, Dumneavoastră vă obligați să cooperați cu Societatea în scopul rezolvării cererii în garanție în cele mai rapide, sigure, economice și rezonabile moduri posibile, cum ar fi, spre exemplu, efectuarea reparației/înlocuirii anumitor părți din Produse în regim propriu, după trimiterea pieselor necesare de către Societate.

Capitolul V – Proprietatea intelectuală

9. Întregul conținut disponibil pe Website este protejat prin intermediul drepturilor de proprietate intelectuală. Este interzisă orice copiere, înregistrare, descărcare, transmitere, reproducere și distribuire a conținutului Website-ului făcute în alte condiții decât cele permise de lege și Societate.

Capitolul VI – Dreptul de retragere din contract (dreptul de retur al Produselor) acordat Consumatorilor

10. Dacă aveți calitatea de Consumator, beneficiați de dreptul de retrage din contract, respectiv dreptul de a returna Produsele într-o perioadă de 14 de zile de la momentul primirii acestora. În situația în care nu aveți calitatea de Consumator, înțelegeți și acceptați că nu beneficiați de dreptul de retragere din Contract (dreptul de retur al Produselor). Dispozițiile legale care reglementează dreptul de retragere sunt cele conținute în art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2014, care prevăd următoarele: „Cu excepția cazurilor prevăzute la art. 16, consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanță sau dintr-un contract în afara spațiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) și la art. 14”.

11. Totuși, în cazurile prevăzute de art. 16 din O.U.G. nr. 34/2014, nu beneficiați de dreptul de retragere / dreptul de retur. Astfel, dacă Produsele achiziționate intră în una dintre categoriile prevăzute de art. 16, nu puteți proceda la returnarea acestora. În acest sens, este vorba în special de:
a) Produse confecționate după specificațiile prezentate de Dumneavoastră sau personalizate în mod clar;
b) Produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă, dacă au fost desigilate;
c) Produse care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente.

12. Astfel, înțelegeți și acceptați că în măsura în care Produsul comandat se încadrează în una dintre categoriile prevăzute mai sus nu veți putea returna Produsul comandat, această situație fiind exceptată de la acordarea dreptului de retur, conform dispozițiilor legale.

13. Pentru celelalte Produse, care nu se încadrează în una dintre cele trei categorii de mai sus, dacă aveți calitatea de Consumator, vă puteți exercita dreptul de retragere prin intermediul formularului de retur disponibil pe Website, la adresa: https://www.mobila24.ro/product-return-generator. De asemenea, puteți transmite cererea de retur și prin e-mail, indicând numărul facturii primite, Produsul pe care dorți să îl returnați, adresa dumneavoastră de e-mail și adresa de ridicare a Produsului. După transmiterea cererii de retur, veți primi un mail de confirmare a solicitării efectuate.

Produsele pe care doriți să le returnați vor fi ridicate, prin intermediul firmelor de curierat partenere, de la adresa Dumneavoastră menționată în formularul de retur.

14. Trebuie să aveți în vedere că Dumneavoastră veți suporta costul transportului aferent returnării produsului. Cu toate acestea, Societatea poate decide să suporte costul returnării Produselor în situația în care veți proceda la returnarea Produselor în ambalajul său original și veți lua toate măsurile necesare ca Produsele să nu fie avariate pe durata transportului, urmând ca Societatea să transmită propriul curier în vederea ridicării Produselor.

În situația în care optați pentru o altă modalitate de returnare, Dumneavoastră veți suporta costul transportului aferent, iar Produsele trebuie returnate către: Str. G. Dem. Teodorescu nr. 11-13, Parter, Sp. Birouri 2, Sector 3, București.

15. Totodată, în situația în care Produsele returnate nu se află în starea în care au fost predate de Societate, este posibil să suportați contravaloarea diminuării valorii Produselor. Astfel, dacă Produsele returnate prezintă neconformități ce determină o diminuare a valorii acestora, înțelegeți și acceptați că Societatea poate să vă solicite să suportați această diminuare a valorii. În acest sens, vă recomandăm să împachetați în mod corespunzător Produsele pentru transport și să testați coletul pentru a evita deteriorarea acestuia pe durata transportului.

16. Condițiile în care beneficiați de dreptul de retragere din contract (dreptul de retur al Produselor) sunt detaliate în Politica de retur a Societății, pe care vă rugăm să o citiți cu atenție.

Capitolul VII – Prelucrarea datelor cu caracter personal

17. Prelucrarea datelor cu caracter personal de către Societate se realizează în conformitate cu Politica de confidențialitate și Politica privind modulele cookies disponibile pe Website. Vă rugăm să accesați informațiile în cauză pentru mai multe detalii pe acest subiect.

Capitolul VIII – Declinarea de răspundere

18. Dispoziții generale

18.1. Societatea nu își asumă nicio răspundere cu privire la modalitatea în care Dumneavoastră utilizați Website-ul sau Produsele Societății. Societatea nu garantează niciun rezultat cu privire la utilizarea Website-ului sau Produselor.

18.2. De asemenea, Societatea nu își asumă nicio răspundere cu privire la nefuncționalitatea Website-ului din cauza diverselor probleme tehnice ce pot apărea sau necesității efectuării mentenanței. Dumneavoastră înțelegeți și acceptați că Societatea nu poate fi ținută răspunzătoare în cazul în care nu puteți accesa Website-ul în anumite perioade de timp.

18.3. Dumneavoastră vă revine obligația să vă asigurați că îndepliniți toate condițiile legale pentru a utiliza Website-ul și că prin aceste activități nu încălcați nicio dispoziție legală ce ar putea fi aplicabilă Dumneavoastră sau locului în care vă aflați. În acest sens, Societatea nu are nicio obligație de a vă informa cu privire la reglementările sau legile aplicabile situației Dumneavoastră, întreaga responsabilitate de a cunoaște aceste aspecte și a acționa în consecință vă aparține.

18.4. În măsura maximă permisă de lege, Societatea este exonerată de răspundere în cazurile de forță majoră și caz fortuit.

Capitolul lX – Alte prevederi

19. Procedura de soluționare a reclamațiilor

19.1. Orice reclamații pe care le aveți cu privire la Produsele Societății sau în legătură cu Societatea le puteți transmite prin formularul menționat în acest sens pe Website, disponibil la: https://www.mobila24.ro/product-complaint-generator.

19.2. După primirea reclamației, Societatea urmează să vă furnizeze un răspuns în cel mai scurt timp posibil, de preferat nu mai târziu de 30 de zile. În măsura în care, pentru soluționarea reclamației, este necesar mai mult timp, Societatea vă va informa în acest sens.

20. Dacă doriți și aveți calitatea de consumator, puteți apela la o procedură de soluționare alternativă a litigiilor. Mai multe informații referitoare la Platforma SOL puteți accesa aici: https://europa.eu/youreurope/business/dealing-with-customers/solving-disputes/online-dispute-resolution/index_ro.htm.

21. Subcontractarea. Cesiunea

21.1. Societatea are dreptul de a cesiona și a subcontracta, în tot sau în parte, drepturile și obligațiile prevăzute în cadrul acestui contract, fără a fi necesară obținerea unui consimțământ viitor din partea Dumneavoastră. Altfel spus, prin acceptarea acestor Termeni și Condiții, sunteți de acord și autorizați Societatea să cesioneze sau subcontracteze, în tot sau în parte, acest contract fără a fi necesar să obțină un consimțământ viitor.

Capitolul X – Prevederi finale

22. Prin acceptarea acestor Termeni și Condiții sunteți de acord ca legea aplicabilă întregului contract să fie legea română, atât în ceea ce privește condițiile de fond, cât și cele de formă.

23. Locul încheierii prezentul contract este considerat a fi în București, România.

24. Prevederilor acestor Termeni și Condiții nu exclud sau limitează drepturile Consumatorilor la care aceștia sunt îndreptățiți în temeiul legii și care nu pot fi excluse sau limitate. În acest sens, în situația unor necorelări între prevederile acestor Termeni și Condiții și prevederile legale imperative din materia protecției consumatorului de la care nu se poate deroga, vor avea prioritate prevederile legale în cauză.

25. Societatea își rezervă dreptul de a modifica acești Termeni și Condiții după cum consideră necesar. În măsura în care, după efectuarea acestor modificări, nu sunteți de acord cu noul conținut, vă rugăm să nu mai utilizați Website-ul sau Produsele Societății. Comenzile plasate înainte de efectuarea modificărilor vor rămâne guvernate de Termenii și Condițiile în vigoare la data plasării comenzii.

26. În cazul în care o clauză din acești Termeni și Condiții nu se pot aplica, din orice motive, clauza respectivă va fi înlocuită cu dispoziția legală relevantă situației pentru care fusese convenită clauza și care se apropie cel mai mult de sensul clauzei inaplicabile.

27. Prin acceptarea acestor Termeni și Condiții sunteți de acord ca orice litigii apărute între Dumneavoastră și Societate să fie soluționate de instanțele de judecată competente din București (Judecătoria Sectorului 3, Tribunalul București, Curtea de Apel București) sau, în cazul Consumatorilor, de instanțele de judecată prevăzute de dispozițiile legale.

28. Orice comunicări, pentru a fi valabile, se vor efectua exclusiv în scris, la coordonatele pentru contact sau prin mijloace electronice, la adresa: office@mobila24.ro.

29. Pentru a facilita comunicarea cu Dumneavoastră în vederea obținerii anumitor informații, ne puteți contacta și la numărul de telefon: 0745.599.121.

30. Acești Termeni și Condiții au fost actualizați la data 14.03.2024.

Copyright © 2023-2024 MOBILA24.RO S.R.L. (CUI 47583970). Toate drepturile rezervate.
Apelează-ne        0745.599.121
Go Top